Archive for the 'Poezii' Category

În cenuşă

În cenuşă stă ascunsă
Foarte-adese o scânteie
Şi-o iubire nepătrunsă
Într-un suflet de femeie.

Şi de patimă e arsă
Inima ce ţi-am dat ţie,
Dar iubirea-n ea neştearsă
A rămas pentru vecie.

(Convorbiri literare, XVI (1883), nr. 10, 1 ian., p. 404)

Reclame

De-ai şti…

De-ai şti, iubite, cât de mult
Mi-i dor ca glasul tău s-ascult,
Ai veni pe-aripi de vânt
Şi mi-ai spune un cuvânt.

Vorba fie rea sau bună,
Am vorbi-o împreună,
M-ai vedea, eu te-aş privi,
Vorbele s-ar înmulţi.

Tu mi-ai spune una mie,
Eu ţi-aş spune multe ţie
Făr-de rost şi chibzuire,
Însă toate de iubire.

Vino dar pe-aripi de vânt,
Vin de-mi spune un cuvânt,
Că mi-i dor atât de mult
Glasul tău să-l mai ascult.

Fugi

“Fugi”, îţi zic, căci a mea minte
Prevesteşte numai rău;
“Nu te du”, şopteste-n taină
Sufletul şi dorul meu.

Tu cunoşti câtă iubire
Pentru tine eu păstrez,
Şi-apoi cu cuvinte rele
Cum mereu te depărtez;

Şi nu ştii cui a te-ncrede
Vorbelor ce ţi-am rostit,
Sau iubirii făr’ de margini
Ce tu-n ochii-mi ai cetit.

Vai! Şi eu nedumerită
Mă muncesc cu mult mai mult
Căci nu ştiu ce-a fi mai bine :
Mintea, inima s-ascult?

(Convorbiri Literare, IX (18i5), nr. 9 (1 dec.). p.367)

Nu plânge…

Nu plânge că te dau uitării,
Şi nici nu plânge că te las…
Sosit-a ceasu-nstrăinării
Şi ceasul bunului rămas.

Se rupe-un lanţ plin de tărie
Ca firul cel mai subţirel;
Când soarta vrea aşa să fie,
Zadarnic vrei să faci altfel.

Şi nu mai e nimic în stare
Să-ntoarcă vremile-napoi
Şi-acea iubire-atât de mare
Ce-a fost odată între noi.

Rămâi tu, dar rămâi cu bine,
Rămâi cu suflet liniştit…
Un dor se duce şi-altul vine
Şi vei uita că te-am iubit.